|
Prostituția reprezenta una din componentele vieții cotidiene a grecilor antici, din epocile arhaică, clasică și elenistică. În cele mai importante orașe grecești, și în special în porturi, o proporție semnificativă a populației avea această ocupație și, prin urmare, reprezenta una din activitățile economice principale. Era departe de a fi considerată o ocupație ilegală: orașele nu o condamnau, iar bordelurile funcționau fără nicio restricție.
Unul din conceptele fundamentale în jurul căruia s-a dezvoltat societatea greacă antică a fost acela de „cetățean (membru al cetății)”, ca unic beneficiar de drepturi și libertăți civice. Cetățeni deveneau doar copiii născuți din căsătoria dintre un cetățean și o femeie liberă, fiică a unui cetățean. Acest fapt a impus o reglementare și un control strict al societății asupra relațiilor dintre bărbați și femei. Grecii antici au fost nevoiți să renunțe la poligamie și să adopte un model social strict monogam. Au fost reglementate legal aspectele referitoare la adulter, căsătorie și drepturile copiilor născuți în cadrul acesteia.
Pentru a permite satisfacerea nevoilor fiziologice ale cetățenilor fără a afecta temelia socială a comunității, orașele grecești au tolerat apariția și existența prostituției, ca un fenomen social marginal dar necesar bunei funcționări a vieții cetății.
În Atena, i se atribuie legendarului legiuitor Solon crearea de bordeluri de stat (lupanare), așa numitele „dicterion”, la prețuri moderate, beneficiare ale unui privilegiu de inviolabilitate și care erau supravegheate de funcționari publici. Pe lângă aceste bordeluri, societatea greacă antică a cunoscut și existența hetairelor sau curtezanelor, care reprezentau segmentul de lux al prostituției, fiind destinate elitei politico-economice a cetății.
Fenomenul prostituției afecta în mod inegal cele două sexe: se prostituau femei de toate vârstele și bărbați tineri, în timp ce clientela acestora era una predominant masculină. Trebuie menționat că societatea greacă antică accepta bărbaților orice tip de legătură, fie heterosexuală, fie homosexuală, fără a face însă o distincție identitară, în timp ce femeilor le era interzisă orice fel de legătură extraconjugală.
|

- … turla bisericii din Prachatice (foto), Cehia, a fost declarată în 2005 arie naturală protejată cu suprafața de 90 m² datorită coloniei de lilieci prezentă acolo?
- … la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru, a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
- ... dramaturgul grec Eschil a murit, potrivit legendei, lovit în cap de o țestoasă aruncată de la înălțime de un vultur?
- ... vârful muntos cel mai îndepărtat de centrul Pământului nu este Everest, ci vulcanul Chimborazo din Ecuador?
- ... veșmântul purtat de Maica Tereza este protejat de o marcă înregistrată pentru a evita exploatarea sa comercială?
- ... în septembrie 1939, regele George al VI-lea al Regatului Unit se afla în război cu Germania Nazistă ca suveran al Marii Britanii, dar era neutru ca suveran al Irlandei de Nord?
- ... Farul Amédée din Noua Caledonie a fost aprins pentru prima dată la 15 noiembrie 1865, de ziua de nume a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea?
|